She’s Out of My League (2010)
How can a 10 go for a 5?
Din seria filmelor care mi-au depăşit aşteptările vă prezint astăzi She’s Out of My League, în regia lui Jim Field Smith. Micul Jimmy este un regizor încă la început de drum, debutând în sectorul lung-metrajelor deabia odată cu producţia ce-l are în rolul principal pe Jay Baruchel. Aşteptările din partea acestei comedii nu erau prea ridicate, însă nici nu puteam impune pretenţia de a viziona un film la fel de prost precum Disaster Movie. Numai privind posterul am devenit puţin sceptic cu privire la faptul dacă să rup o oră şi ceva din [...]
Ștefan Gheorghieș | July 30th, 2010 | Citeste tot articolul
Oh Brother Where Art Thou (2000)
Oh Brother Where Art Thou? este un film scris, regizat şi produs de Joel şi Ethan Coen care combina elemente de aventură, fantezie, mister, muzical şi comedie într-o satiră modernă a lumii rurale din America de pe vremea Marii Depresii. Aşa cum ne-au obişnuit, fraţii Coen ne oferă perspectiva defectă a vieţii americane, în cazul de faţă a vieţii la ţară, prin prisma cliche-urilor înregistrate în cultura pop.
Aşa cum aflăm în primele clipe ale filmului, acesta se bazează pe Odisseea lui Homer însă nu într-un mod copleşitor, astfel că publicului nu îi trebuiesc notiţe pentru a distinge referinţe imprecise [...]
Dana Androne | July 30th, 2010 | Citeste tot articolul
(3 votes, average: 8.67 out of 10)
Loading ...
Aveam cu totul alte aşteptări din partea Diary of a Wimpy Kid în mare parte datorită unui trailer care promitea multe suprize şi poate chiar un alt gen de comedie ce ar fi trebuit să dezvolte un umor mai inteligent. Însă din păcate pentru mine şi pentru cei care aveau aşteptări asemănătoarea, filmul bazat pe cartea lui Jeff Kinney a reprezentat doar o incursiune în anii copilăriei, o perioadă prezentată din perspectiva unui băiat care contientiza într-o manieră greşită tot ce se întâmplă în jurul său. În regia lui Thor Freudenthal, care a mai adus pe marile ecrane eşecul Hotel for dogs, Diary of a Wimpy Kid este genul de producţie cu un potenţial ridicat, dar care nu a fost valorificat în totalitate. Din punctul meu de vedere aş fi modificat puţin personajul central şi poate că i-aş fi conferit mai multă maturitate. Oricât de inspirată din realitate ar fi aceasta goană pentru popularitate în ciclul gimnazial, nu toată lumea agreează maniera în care se întreaga acţiune se concentrează în jurul acestui aspect.
Ultima apariţie pentru Sean Connery în rolul lui James Bond a marcat finalul unei epoci în seria cu acelaşi nume, o perioadă dominată de o evoluţie de la un personaj anonim la un nume pe care toţi cinefilii îl cunosc în prezent. Diamonds Are Forever reprezintă o mică operă de artă a lui Guy Hamilton, un spectacol vizual ce antreanează într-o acţiune spectaculoasă un agent 007 revenit în forţă şi cu o dorinţă de răzbunare ce depăşeşte orice limită. Producţia din 1971 este fără îndoială cea mai reuşită de până acum, Sean Connery dând o ultimă reprezentaţie de nota 10. Dacă m-aş fi născut în urmă cu 50 de ani Diamonds Are Forever ar fi fost fără îndoială filmul meu preferat şi tind să cred în continuare că încă mai stârneşte nostalgie printre iubitorii clasicului personaj 007. 1971 nu a fost un an marcat de foarte multe producţii de anvergură şi în acest context adaptarea după celebrul roman al lui Ian Fleming a venit probabil ca o lovitură în box-office-ul vremii. Ceea ce nu reuşesc să înţeleg sunt criticile pe care Diamonds Are Forever le-a primit la vremea respectivă. A fost criticată maniera în care acţiunea s-a desfăşurat, afirmându-se că influenţele americane s-au simţit din plin în poveste, a fost desfiinţată chiar şi interpretarea lui Sean Connery, considerat mediocru şi lipsit de inspiraţie. Însă eu consider că toate aceste 
A fost oarecum ciudat să-l văd pe George Lazenby în rolul lui James Bond şi încă înainte de vizionare eram sigur de faptul că acest film nu va fi unul prea reuşit. În mare parte aşteptările mi-au fost confirmate şi nu cred că de vină a fost neapărat apariţia lui Lazenby, ci şi faptul că această poveste urmăreşte o acţiune mai puţin dinamică, punând accent pe viaţa personală a agenului 007. Citisem că On Her Majesty’s Secret Service este una dintre adaptările cele mai fidele dupa romanele lui Ian Fleming şi că acest fapt a jucat un rol important în derularea evenimentelor. În regia lui Peter R. Hunt, filmul din 1969 reprezintă o producţie mai puţin reuşită din seria James Bond şi chiar dacă bugetul alocat a fost unul deloc neglijabil nu pot afirma că se simte cu adevărat esenţa misteriosului personaj.
Viitorul este mai aproape decât credem. Dacă acum mai bine de 30 de ani cinematografia se gândea la un an 2000 în care omenirea va renunţa la maşinile obişnuite şi va folosi vehicole capabile de zbor, iată că ne aflăm în 2010 şi încă mai folosim benzină ca principal combustibil. Unii îndrăzneau chiar să viseze la colonizarea planetei Marte sau măcar la o expediţie cu echipaj omenesc, însă din nou viziunea unor producători mult prea entuziaşti s-a dovedit a fi prea mult pentru posibilităţile tehnologice ale prezentului. Repo Men ne duce într-un viitor puţin mai apropiat, într-o perioadă a descoperirilor medicale ce permiteau înlocuirea oricăror organe cu unele artificiale, chiar personalizate la cerere. Însă în această lume aparent ideală, preţul este definitoriu pentru fiecare pacient, iar când aceştia se află în incapacitatea de a-şi plăti ratele, executorii sunt trimişi să recupereze organele cumpărate. În regia lui Miguel Sapochnik, Repo Men nu este doar un film science-fiction de duzină, ci şi thriller ce dezvoltă drama unei persoane ce trece de la o tabără la cealaltă şi este forţată să se adapteze unei lumi noi.
James Bond revine de această dată într-o altă producţie magistrală din seria cu acelaşi nume, You Only Live Twice. A fost un film ce a suferit din plin influenţele culturii japoneze şi chiar dacă pe alocuri mai sunt şi mici erori, în mare You Only Live Twice redă cinefililor un James Bond aflat în misiune într-o ţară nouă că perspectivă asupra tuturor aspectelor vieții. În regia lui Lewis Gilbert, veteranul seriei aş zice, producţia din 1967 resimte din plin tehnologia cinematografică slab dezvoltată a acelor ani ‘60, pornind de la efectele speciale şi continuând chiar şi cu scenele de urmăriri între maşini care în prezent sunt mai mult decât banale. Însă consider toate aceste aspecte mai puţin plăcute note de originalitate în acest film, o amintire că You Only Live Twice a fost produs în 1967, un an în care românii nici nu visau la gloria sau şarmul lui James Bond.
