Hanna nu a fost mediatizat destul de mult în România, probabil rulând mai mult în cinematografele din marile oraşe; cel puţin în Iaşi lansarea a întârziat să mai apară şi, cu toate acestea, încă o mai aştept, deşi şansele de a vedea pe marele ecran această frumoasă poveste de acţiune sunt mici. Prima vizionare a trailerului nu a fost o experienţă ieşită din comun, făcând inevitabil legătura cu acea vagă şi naivă categorie a filmelor destinate publicului mai tânăr. Însă pot spune acum că acea conexiune nu-şi are fundamente raţionale şi chiar depăşeşte în complexitate alte producţii asemănătoarea ce nu au avut succes. Citind şi cele câteva rânduri în care Zoso lăuda producţia lui
Joe
Wright, nu a mai fost decât un pas până să fac rost de film şi să încerc să-i confirm la rândul meu afirmaţiile. Poate s-ar fi cuvenit, aşa cum ziceam mai devreme, o vizionare care să ofere toate condiţiile, implicit un uriaş ecran widescreen şi o sonorizare pe măsură în sala de cinema, dar a trebuit să mă mulţumesc şi cu confortul propriului fotoliu.
Hanna este cu desăvârşire un film de acţiune care îmbină o poveste emoţionantă a unui copil crescut pentru un singur scop: supravieţuirea în jungla cotidiană, o luptă cu un agent secret din care nu poate ieşi decât un singur învingător.
Povestea o urmăreşte pe Hanna (
Saoirse Ronan), o adolescentă crescută de către tatăl său într-o pădure, zilnic fiind supusă la antrenamente dure, atât pentru crearea unei condiţii fizice demne de orice războinic, cât şi pentru dezvoltarea tehnicilor de luptă. Hanna nu este chiar adolescentă normală şi, în ciuda cunoştinţelor vaste din orice domeniu, constată că micul univers retras de civilizaţie nu îi este de ajuns. Ziua de care tatăl său, Erik (
Eric Bana), fost agent secret retras din activitate, se temea a venit şi acum este timpul ca fata să iasă la lumină şi să-şi înfrunte duşmanul, Marissa Wiegler (
Cate Blanchett), un agent secret al CIA care se ocupase în trecut de un proiect de îmbunătăţire a ADN-ului uman, scopul final fiind crearea unor luptători neînfricaţi şi fără de milă. Despărţiţi şi cu punctul de întâlnire în Berlin, tatăl şi fiica vor fi nevoiţi să-şi croiască drumurile într-o lume în care sunt urmăriţi şi vânaţi la fiecare pas de către agenţi secreţi.
Hanna este, fără îndoială, personajul care atrage cel mai mult atenţia, eclipsând-o chiar şi pe
Cate Blanchett. Se poate vorbi de un contrast între
cele două personaje, cu toate că la început şi Hanna este dominată de o dorinţă de a-şi îndeplini misiunea cu orice preţ. Însă, spre deosebire de frumoasa Marissa Wiegler, adolescenta parcurge un drum al iniţierii în societate, deşi exprimarea este una nefericită, învăţând că prietenia joacă un rol important; aici fac trimitere la familia cu care Hanna călătoreşte de-a lungul Marocului şi-a Europei şi care, în cele din urmă, are de suferit de pe urma asocierii cu misterioasa Hanna. Complexitatea firului epic, prezentat în mai multe etape şi care îşi dezvăluie surprizele spre final, aduce în sufletul spectatorului un fior dublat de un suspans cum rar mai întâlneşti la producţiile din prezent. Pe de o parte îţi doreşti ca Hanna să trecă prin experienţe care nouă ni se par banale pentru a-i observa comportamentul, dar cu toate acestea nu poţi uita că filmul este unul de acţiune, şi, implicit, îţi doreşti revenirea la scenele dinamice şi violente, deloc rare în producţia lui
Joe Wright. Combinaţia între cele două aspecte este una perfect dozată şi acţiunea te poartă spre un final previzibil, date fiind circumstanţele, dar cu toate acestea spectaculos.
Hanna este un film de acţiune care tinde spre perfecţiune şi regret oarecum că nu l-am putut viziona pe marele ecran; experienţele ar fi fost cu desăvârșire diferite. Însă cu toate acestea nu poate nega nimeni că
Saoirse Ronan are o evoluţie excepţională în rolul Hannei şi că această tânără actriţă are un viitor strălucit în faţă.